Despre mine

Ce imi place, ce nu-mi place, ce gandesc

Aţi auzit ceva despre astea? Vi se pare cunoscut?  Nu ştiu care contact din Yahoo Mail “sent you a Big Kiss”? Sau altul care “sent you some love”?

În ultimele luni am tot primit de la diverse persoane pe care le am in agenda din Yahoo tot felul de invitaţii cu “Big Kiss” şi “Some Love”. Deşi eram 100% sigur ce înseamnă mesajele astea (SPAM garantat) zic hai sa vad despre ce este vorba, cum mai sunt prostite ale mele contacte, care, fie vorba, nu erau la prima isprava de acest gen. Adică deşi le-am indicat sursa aceasta tot nu au înţeles nimic. Din curiozitate am dat clic pe link-ul primit. Culmea nesimţirii dom’le! Pe un site, FanBox, apare o căsuţă cu adresa mea gata scrisă şi mă roagă să bag parola contului meu de mail !! Deja mi-a picat fisa, “amicii mei” s-au logat pe Fan Box(cu datele de YMail) iar un script smeker le-a suflat tot ce aveau in lista de Yahoo si a trimis invitatii catre toata lumea de acolo.

Simt nevoia unei paranteze: imi dau seama ca victimele atacurilor de tip “phishing” despre care s-a facut atata valva sunt chiar niste idioti! Sa iti introduci datele de logare chiar oriunde? La drept vorbind un cont bancar nu este totuna cu lista de contacte din mess dar pentru mine conteaza aceasta lista, nu folosesc mailul doar pentru retrimiterea mesajelor cu PPS-uri dulcege sau bancuri rasuflate (unele), mai are si alte utilizari.

Sper ca acest post sa fie citit si de contactele mele. Exista o mare parte din acestea care nu  mi-au trimis niciodata mass-uri aiurea, invitatii care mascheaza SPAM-ul etc. Am tot respectul pentru asemenea oameni. Insa pentru cei care folosesc Internetul in mod infantil pe carca altora, am o destainuire: nu sunt un tip insensibil, automatizat, in sistem binar…..si cum mai vreti voi.., imi plac mesajele care chiar au ceva in ele, nu kkt-uri date cu FWD. Daca tot vreti sa trimiteti “some love” de nu dati voi un semn cu “sal, ce mai faci?, bla, bla…nu puneti un script sa faca asta in locul vostru si la toata lista simultan, ca este mai lejer. Macar daca atat ar face scriptul ala…insa nu se limiteaza doar la asta…nu faceti decat sa furnizati adrese de mail valide, gratis.

Aah, mai am ceva pentru voi (aceia care va stiti): scoateti-ma din lista voastra, eu v-am scos mai demult 🙂 . Si… mai lasati netul…s-ar putea sa nu fie pentru voi.

Petrecăreţul comun este o specie care se întâlneşte la orice adunare cu (sau fără) veselie – nunţi, botezuri, onomastici ş.a. Îl recunoşti uşor: la început este timid, stingher, nu ştie ce să facă cu propriile mâini, le-ar ţine în buzunare dar costumul lui proaspăt achiziţionat din “Europa” are buzunarele cusute. Damn it! Ai naibii chinezi idioţi… aia de au făcut  costumul. Cu frustrarea în suflet, continuă să prindă rădăcini pe scaunul său din capul mesei, normal, a venit singur, nu prea s-a putut lipi printre celelalte perechi. Soarbe cu priviri libidinoase damele care îşi unduiesc formele pe ringul de dans îşi mai calmează hormonii care au luat-o razna cu juma’ de pachet de ţigări şi vreo 3-4 pahare de tărie. Bărbat valabil, ce pana lui…

Încearcă să lege două vorbe cu o duduiţă din dreapta lui dar nu prea îi iese. Ori muzica o fi prea tare (DJ-ul nemilos a “încins mediile” prea tare) ori nu i se mai leagă lui vorbele prea cursiv. Astfel că duduiţa, plictisită, se ridică şi se îndreaptă spre ringul de dans. Petrecăreţul nostru priveşte lung în urma ei şi cu privirea de acum tulbure, emană în eter o expresie a feţei foarte sugestivă: “o ştoarfă, dă-o-n mă-sa..”. Deja este al patrulea pahar de tărie, mişcările sunt cam încete, parcă este într-un 3D shooter iar placa video este un pic depăşită, muzica se aude de departe, cam încet pentru a se dezlănţui şi el pe ringul de dans.
Este trecut de miezul nopţii şi majoritatea invitaţilor se perindă pe ringul de dans, rupându-se în figuri în faţa cameramanului care imortalizează evenimentul. Banditul … 🙂 … îi întărâtă şi mai tare, balansând camera precum Puştiu’ când filma bebeluşele. Îi face şi el meseria că pentru asta urmează să fie plătit.

Comissator vulgaris al nostru decide: până aci, I’m going in… păzea! Se repede spre ringul de dans hotărât să facă legea pe acolo. În viteză, dă pe jos o poşetă agăţată de colţul unui scaun apoi ia târâş, în picioare, o bucată de material, ornament pentru scaune. În sfârşit ajunge pe ring. Lumea sare în delir, este piesa care ţine la orice petrecere – Gaşca mea / nu poate să stea…- damele uită că au tocuri iar bărbaţii că au trecut de suta de kile. Eroul nostru încearcă să se conformeze ritmului, nu-i iese (din nou problema aia cu placa video
:D). Băut, băut dar plin de idei, se îndreaptă cătrănit şi atoateştiutor către DJ. Acesta îl măsoară din priviri şi se înarmează cu răbdare. A mai avut muşterii de genul ăstuia. “Moşule, bag-o şi tu pe aia….una mai mişto să mai dansăm şi noi că deja ne plictisim…uite…zic io…La radio….aia de-o cântă Chirilă. Este piesă de piesă frate…cât am mai băut pe piesa asta în vamă…eehe… Ce zici, bagi?”. “Mai târziu” i-o taie sec domn’ DJ. “Nu pot să stric acum ritmul”. Petrecăreţul ar mai zice el multe dar se rezumă tot la o expresie a feţei: “…bulangiu dă-l dreacu…”. Aruncă în silă pe consola DJ-ului, 10 lei şi îşi bate obrazul către acesta: “io nu-s scârţar beei…”. Se îndreaptă de mijloc (înţepenise un pic de la stat pe capul omului care freca platanele) şi se aruncă între dansatori. Hmm, parcă au început să se lege vreo două figuri de dans, mai ales aia în care bobinează din mâini şi-şi îndoaie genunchii. “Fetele mă plac, îmi zâmbesc toate” şi se cutremură şi mai tare, plin de aplomb. Este prea ocupat să-şi dea seama că are cămaşa pe jumătate scoasă din pantaloni, ochii roşii de parca a sudat cu o zi înainte, un rânjet tâmp pe faţă (creierul nu-i mai poate procesa şi fluxurile nervoase necesare unei mimici normale a feţei, concomitent cu mişcările groteşti pe care le execută în mod curent) şi pentru moment este pe post de bufon între toţi ceilalţi petrecăreţi.

A mai trecut o oră…pe ringul de dans este încă agitaţie, petrecăreţul nostru vrea să pară neobosit şi acelaşi băiat “freş”. El ar mai vrea însă este la stadiul de întreaga cămaşă out of pantaloni, mai mulţi nasturi descheiaţi lăsându-i “peptul dezgolit” iar cravata… ei bine cravata, în încercarea de a o scoate de la gât, i s-a înţepenit pe cap, atârnată pe o parte. A lăsat-o aşa că era simpatic, ca altfel de ce mai erau fetele alea toate cu zâmbetul până la urechi? Nu?

Deja este către dimineaţă, toată lumea este epuizată, cameramanul se uită iritat la ceas, s-a cam terminat distracţia nu prea mai sunt multe de tras, poate se îndură cineva şi de el şi îi zice că poate să plece. Eroul nostru s-a calmat de ceva timp, şi-a tras sacoul pe el şi îşi mai chinuieşte (încă o dată) ochii deja bleojdiţi de oboseală şi alcool cu fumul unei penultime ţigări. Astăzi, după ce o să tragă un somn din ăla frate cu moartea, când se va trezi o să fie zmeu: “Cine bă, io? Păi frate am băut ics pahare de tărie, igrec pahare de vin…nu mai ţin minte nimic da mi-au zis tovarăşii….am fost cel mai tare p-acolo… să mor în puşcărie dacă nu. Şi l-am pus la punct şi pe fraierul ăla de dj cu muzica aia a lui de c…t. Io să fi fost aduceam nişte lăutari ceva şi după aia…”

Cred că toţi au întâlnit pe la chermeze astfel de specimene ca cel prezentat mai sus şi uneori v-au amuzat iar alteori, dimpotrivă, aţi încercat din răsputeri să vă descotorosiţi de ei. Nu prea există soluţii, petrecăreţul comun este prezent peste tot, nu este pretenţios, consumă orice, se lipeşte instantaneu la orice convorbire….ce să mai comentăm…este un supravieţuitor.

El şi gândacii de bucătărie. 😉

Auzim in stanga si in dreapta tot felul de cuvinte sau expresii legate de domeniul video: filmare digitala, camera digitala, miniDV, HD, HDV, HDMI…MPEG2, progresiv…720p, 1080i…si multe altele, care mai de care mai atractive prin denumire. Cum stau totusi lucrurile pe intelesul celor neavizati?

O sa incerc sa prezint foarte pe scurt lucrurile, fara pretentia unui studiu riguros documentat, sursa o reprezinta cele citite pe Internet si din experienta proprie. Pentru a simplifica lucrurile, nu o sa fac referire decat la produse foarte raspandite pe piata utilizatorilor casnici si cele din categoria semiprofesionale.

Filmare digitala inseamna imagini video stocate intr-un format digital – (DV, HDV etc.) pe diverse suporturi: caseta video, DVD, miniDVD, hard disc, card de memorie. Formatele digitale, oricare ar fi ele, au avantajul unei stocari fidele a imaginii captate de obiectivul camerei, mai precis de senzorul video al acesteia, numit si CCD. Diferentele majore, sesizate de utilizatorul casnic, intre sistemele vechi (sa zicem generatia de camere VHS) si cele noi (digitale) sunt: culori fidele, conforme cu realitatea, contururi clare, precise ale subiectilor filmati. Pe scurt, o imagine mai buna calitativ, sesizata si de catre un ochi neavizat. Un alt avantaj ar fi faptul ca filmarile digitale se pot copia in numarul de exemplare dorit fara pierderi de calitate.

Filmarile digitale se pot diviza si ele in 2 mari categorii: SD – standard definition si HD – high definition.
Categoria SD este cea mai raspandita pe piata in momentul actual, toate DVD playerele care se gasesc in magazine in prezent fiind capabile sa redea acest format. Raportandu-ne la pixeli (un termen tot mai des folosit de toata lumea) trebuie sa precizez ca rezolutia folosita in SD (sistemul european PAL) este de 720×576 px. Filmarile cu aceasta rezolutie se vizioneaza foarte bine pe majoritatea televizoarelor fie ca sunt cu tub catodic sau LCD. Filmarea SD pentru moment reprezinta o tehnologie ajunsa la maturitate, pe piata existand si mijloace de filmare si de redare la preturi accesibile oricarui buzunar.

Categoria HD incepe sa prinda “coaja” si in Romania insa datorita preturilor inca inaccesibile pentru destul de multa lume nu este chiar atat de raspandita pe piata (ma refer la costurile pentru un TV care sa redea acest format dar si camerele video care sa inregistreze asa ceva).
HD este un format superior fata de SD datorita rezolutiei in care se capteaza de catre CCD imaginea. Exista mai multe varietati de HD si iata cam cat inseamna acest salt calitativ in cifre: 1280 x 720, 1440 x 1080, 1920×1080 etc. Oricare dintre acestea inseamna mai mult decat SD.
Pana aici toate bune si frumoase, partea dureroasa vine in momentul cand trebuie redat acest material filmat. Ca sa vizionezi o imagine filmata la rezolutiile de mai sus (vizionare la rezolutia reala) poti sa conectezi camera HD la un TV cu capabilitati HD – LCD, plasma – sau (dupa ce transferi materialul) ai nevoie de un player adecvat, cu tehnologia BlueRay sau HD DVD, echipament care costa destul de mult. Chiar si cablul de conectare intre player si TV este unul special (si mai scump) – HDMI. Concluzia este ca cine vrea sa beneficieze de HD trebuie sa aiba intregul lant de echipamet HD. Probabil ca în scurt timp toata aceasta tehnologie inca prohibitiva se va ieftini si va ajunge la indemana oricarui buzunar. Ar mai putea exista si posibilitatea ca altceva, cu aceleasi specificatii tehnice dar la preturi mult mult mai mici, sa apara intre timp iar toata tehnologia HD sa fie uitata sau sa migreze spre niste domenii pur profesionale (de ex. televiziunea). Asemenea situatie a fost cea a formatului BetaMax cu multi ani in urma, cand a fost depasita de legendarul VHS. Este doar o pura speculatie, HD-ul este foarte raspandit in alte tari si probabil reprezinta viitorul in domeniul video.

Intorcandu-ne pe plaiurile noastre trebuie sa mai mentionez ca acele camere care filmeaza in HD pot filma si in SD. Din aceasta cauza se fac multe confuzii: daca se foloseste o camera cu capabilitati HD insa se filmeaza in SD aceasta filmare nu este cu nimic mai presus fata de o filmare cu o camera care poate filma doar SD. Insa banii pentru serviciul prestat se iau ca si cand materialul livrat ar fi fost filmat la inalta rezolutie. Asadar, atentie la marketingul ieftin si plin de capcane ;).

Mai apar si alti factori care influenteaza calitatea unei filmari si intrand un pic in sfera filmarilor de evenimente as putea sa vin cu niste exemple concrete. Foarte multe evenimente se filmeaza in SD pentru ca toata lumea are acasa un DVD player obisnuit si un televizor clasic sau cu LCD. Asta ar insemna ca orice camera video care filmeaza digital scoate o imagine cu o rezolutie de 720×576 px la fel de buna ca orice camera din gama asta. Ei bine nu este chiar asa. Diferenta aici este facuta de calitatea senzorului CCD, sistemul optic, stabilizarea optica a imaginiii, suportul de stocare a fluxului video. Stocarea imaginii poate fi diferita si poate influenta calitatea materialului filmat. Referindu-ma la camerele de uz casnic si cele semiprofesionale pot spune ca cel mai bun mediu de stocare a fluxului video este…caseta. Chiar asa, in anii in care suporturile optice (CD/DVD) sau de tip memorie Flash detin suprematia totusi caseta video, si ma refer strict la casetele miniDV, ofera o calitate mult mai buna a inregistrarilor video. Concret, cateva cifre: pentru o secunda de flux video, formatul DV (format care se regaseste pe casetele miniDV) aloca 25 Mbps in timp ce pe toate camere video care trag pe hard disc sau miniDVD (nu este acelasi lucru cu miniDV) aloca in maxim 8 Mbps. Practic informatia video este mult mai comprimata fata de cazul casetelor. Iar compresia de orice fel inseamna pierderi, mai mult sau mai putin vizibile cu ochiul liber.
Pana la urma filmarea va ajunge pe DVD in ambele situatii, doar ca in cazul casetelor, dupa editarea materialului, compresia se face pe calculator, in mai multi pasi, cu o calitate mai buna a rezultatului. Ma rog, compresia fisierelor video, diversele probleme care pot aparea aici reprezinta un capitol destul de stufos in care nu voi intra.
La final as mai adauga ca cea mai buna si mai fidela solutie de stocare finala a filmarilor facute cu camera proprie o reprezinta discurile DVD, inregistrate in formatul DVD (nu stocate in alte formate), pentru cei care nu stiu exact, în formatul acela care contine doua directoare: “Video_ts” si “Audio_ts”.

Profesionistii din domeniu poate ca nu vor fi de acord cu anumite afirmatii de mai sus dar trebuie sa ia in considerare ca aceste randuri se adreseaza neavizatilor, celor care nu sunt interesati decat de butoanele “STOP” si “PLAY” aflate pe telecomanda.

2014 Edit: Articolul asta a avut o mare cautare, mai exact comentariile acestuia. Cred ca merita sa fac o continuare actualizata la momentul actual.

Salut!
Am auzit ca este la moda blogul. Cica este o foarte buna metoda de marketing pentru orice produs sau serviciu. Nu vroiam sa aud prima oara… dar am cedat 😀 pana la urma. Asa ca iata-ma spargand sticla de sampanie pe cantul monitorului meu CRT si inaugurand primul meu blog ever.

 23202983.jpg