Archives

All posts for the month April, 2009

Hm, ce au toate astea in comun vă întrebaţi probabil… pai nici eu nu ştiu exact dar dacă vizionaţi imaginile filmate o să faceţi imediat legătura. Acum două sâmbete am scos capul afară din casa, era cald afară, soare…zic să ies să mai fixez vitamina aia care are nevoie de soare (D parcă..). Se auzea aşa, printre blocuri, un soi de muzică lentă de fluier, flaut…nu prea se auzea bine, era un tânguit continuu…parcă suna oarecum oriental, dar nu turceasca de la shaormăria de la Lujerului…era altceva, mai ambiental. Pentru o clipă mi-a trecut prin cap ideea că s-or fi apucat chinezii aia, săracii, care flamânzesc prin Bucureşti..s-au apucat să cânte (am văzut că la pescuit cu mâna goală au dat clasă românilor). Deh, mai fac şi ei un ban.

Mai spre seară acelaşi vuiet de fluiere…ia să merg către sursa sunetului să  văd ce-o fi (curios precum babele din scara blocului 🙂 ). În mica piaţetă de la Lujerului erau instalaţi cu boxe şi generator de curent vreo 5 sud americani, desprinşi parcă din filmele cu Winetou, care cântau de mama focului spre deliciul audienţei adunate ca la bâlci. Mama focului este puţin spus…baieţii prestau un fel de live peste pozitivul de pe disc, dar chiar cântau, dansau, iarăşi cântau…iar dans…Mă gândesc la multi dintre artiştii autohtoni, nu au suflu nici să zică pe o tonalitate elegantă “Bună seara Bucureşti!” darămite să mai cânte şi să se mişte în acelaşi timp. Da’ mă rog sa-i lăsăm în pace, să ne întoarcem la “ciorbă-de-burtă”, “aripioare-de-pui” şi alte nume inspirate (de la vreo rotiserie din Dristor), nume cu care se strigau între ei baieţii. Le zic “băieţii” pentru că nu am înţeles exact cum se numea grupul lor, Grupo sin Fronteras sau Shaman. Am luat vreo două CD-uri de la ei…super muzica…dar cred aici în Militari se reuniseră şi alţii faţă de cei din înregistrări. Era diferită muzica prestată live, pur si simplu alt gen, “tradicional” de care se cântă prin Peru, Columbia şi alte ţări din astea…cu care mă mai cunosc eu.

Am stat ce-am stat gură casca prin mulţime până când mi-a venit un gând măreţ: mă duc acasă să-mi iau camera “haş-de” că tot era aproape in ţiplă şi nu avusesem încă ocazia să o şurubesc din butoane. În 15 minute eram deja pe felie, cu lupele pe sud americani. Acu’ să mă laud un pic…faţă de telefoanele din mulţime şi ici colo câte un aparat foto dat pe modul filmare, ba era şi un tătic echipat cu un handycam în vederea filmării năzdrăvăniilor copilaşului din dotare…băgat in faţă trăgea pe bandă tot concertul…ziceam de mine că mă laud :)… XH-A1 arată nemaipomenit pe dinafară şi atrage privirile. Cameramanii de ocazie uitaseră de telefoane, erau cu ochii ţintă pe mine şi căutau prin mulţime …”unde este reportera..ca ăsta-i de la vreo televiziune, ceva…”. Tăticul cineast, îşi băgase cu la fel de mare grijă ca atunci când a scos-o…camera nu vă gândiţi la altceva… şi s-a dat mai aproape să tragă cu ochiu’ la mine în LCD. La un moment dat i-am intrerupt distracţia că am folosit vizorul ca să mai sprijin camera şi în arcada ochiului. XH-A1 are vreo 2 kg şi se simte, vă confirm.

Ca să mai bag şi nişte detalii tehnice că poate mai citeşte careva de se pricepe 🙂 Culorile sunt vii, aşa cum au ieşit din camera, am mărit un pic contrastul la câteva secvenţe, sincer am şi umblat la diafragmă şi am tras cu mai multe expuneri de test iar cand am montat am zis să nu apară diferenţe prea mari între cadre. Pe alocuri am mers pe focus manual, l-am reglat din mers din inel sau din push button. Oricum “autofocus assistul” este impresionanat, este o secvenţă în care tipul care se ocupa cu marketingul formaţiei trece prin cadru pentru o secundă iar camera reuşeşte să facă focusul pe jeanşii acestuia.

Ce am remarcat la ea, dupa ce mi-a zis şi un fotograf cu ochiul format ca are nişte aberaţii cromatice cam mari la capătul wide la obiectivului. El zicea să nu aibă camera mea ceva, defect din fabricaţie…am studiat problema pe net…cică o grămadă de camere  HD se manifestă astfel la anumite lungimi focale. Mă pusese pe gânduri treaba că ar putea avea un defect de fabricaţie… dar am gasit un film pe net, o reclamă la XH-A1 şi avea nişte aberaţii care se vedeau de la o poştă. Deci m-am liniştit. Aa, pentru ce-i care nu vă pricepeţi, staţi liniştiţi că nu le vedeţi, să nu ai aberaţii cromatice este ceva ce noi aştia pasionaţi şi nebuni după pixeli perfecţi tânjim :)).

Ce să mai adaug, în afară de faptul că mi-am testat un pic camera, amerindienii au fost la înălţime, au făcut un show pe cinste chiar dacă au repetat melodiile la nesfârşit. Pe mine m-au impresionat şi m-au făcut să mă opresc în fiecare seară să-i ascult câteva melodii (au concertat vreo 6 zile).  În sâmbăta aia erau şi doi chinezi ghemuiţi acolo la marginea scenei… mi se rupea sufletul de ei…erau din aia pribegi prin Bucureşti…stăteau cuminţei, cu obrajii sprijiniţi în palme, neclintiţi şi ascultau muzica. Nu râdeau prosteşte (cum făceau românii), nu spărgeau seminţe de floarea soarelui şi scuipau cojile pe unde apucau (cum faceau românii), nu veneau cu scuterul luat de tacsu’ până în marginea scenei şi se făceau că intră în băbuţele staţionate regulamentar pe bancuţe (cum făceau românii). Ce mai… nu faceau ei multe dar în simplitatea aia a lor păreau mult mai înţelepţi decât cocliţii noştrii cu tricouri mulate pe burtă care fluturau cheile de la BMW-ul s-h luat de pe afară şi neînmatriculat in România că nu au bani de taxe.

Le doresc acelor sud americani să o ţină tot aşa, să fie mandri de ceea ce fac. Aş vrea să vad un artist român care să facă astfel de lucruri, simple, improvizate în mare parte, în stradă printre oamenii simpli. Nu pomeni din alea cu ocazia campaniilor electorale sau alte chestii similare.
Probabil că vânzarea discurilor cu muzica lor (a nativilor din America de Sud) le asigură o mare parte din venitul din care trăiesc şi că toate turneele astea prin diverse oraşe şi cartiere nu le fac pentru că nu au ce face pe acasă ci este un marketing mai mult decât eficient. Îmi place şi ii admir pentru modul în care câştigă nişte bani (doar aparent în mod facil): mândri şi maiestuoşi precum condorul întruchipat de costumele lor.

Bravos amigos!