Archives

All posts for the month October, 2008

Petrecăreţul comun este o specie care se întâlneşte la orice adunare cu (sau fără) veselie – nunţi, botezuri, onomastici ş.a. Îl recunoşti uşor: la început este timid, stingher, nu ştie ce să facă cu propriile mâini, le-ar ţine în buzunare dar costumul lui proaspăt achiziţionat din “Europa” are buzunarele cusute. Damn it! Ai naibii chinezi idioţi… aia de au făcut  costumul. Cu frustrarea în suflet, continuă să prindă rădăcini pe scaunul său din capul mesei, normal, a venit singur, nu prea s-a putut lipi printre celelalte perechi. Soarbe cu priviri libidinoase damele care îşi unduiesc formele pe ringul de dans îşi mai calmează hormonii care au luat-o razna cu juma’ de pachet de ţigări şi vreo 3-4 pahare de tărie. Bărbat valabil, ce pana lui…

Încearcă să lege două vorbe cu o duduiţă din dreapta lui dar nu prea îi iese. Ori muzica o fi prea tare (DJ-ul nemilos a “încins mediile” prea tare) ori nu i se mai leagă lui vorbele prea cursiv. Astfel că duduiţa, plictisită, se ridică şi se îndreaptă spre ringul de dans. Petrecăreţul nostru priveşte lung în urma ei şi cu privirea de acum tulbure, emană în eter o expresie a feţei foarte sugestivă: “o ştoarfă, dă-o-n mă-sa..”. Deja este al patrulea pahar de tărie, mişcările sunt cam încete, parcă este într-un 3D shooter iar placa video este un pic depăşită, muzica se aude de departe, cam încet pentru a se dezlănţui şi el pe ringul de dans.
Este trecut de miezul nopţii şi majoritatea invitaţilor se perindă pe ringul de dans, rupându-se în figuri în faţa cameramanului care imortalizează evenimentul. Banditul … 🙂 … îi întărâtă şi mai tare, balansând camera precum Puştiu’ când filma bebeluşele. Îi face şi el meseria că pentru asta urmează să fie plătit.

Comissator vulgaris al nostru decide: până aci, I’m going in… păzea! Se repede spre ringul de dans hotărât să facă legea pe acolo. În viteză, dă pe jos o poşetă agăţată de colţul unui scaun apoi ia târâş, în picioare, o bucată de material, ornament pentru scaune. În sfârşit ajunge pe ring. Lumea sare în delir, este piesa care ţine la orice petrecere – Gaşca mea / nu poate să stea…- damele uită că au tocuri iar bărbaţii că au trecut de suta de kile. Eroul nostru încearcă să se conformeze ritmului, nu-i iese (din nou problema aia cu placa video
:D). Băut, băut dar plin de idei, se îndreaptă cătrănit şi atoateştiutor către DJ. Acesta îl măsoară din priviri şi se înarmează cu răbdare. A mai avut muşterii de genul ăstuia. “Moşule, bag-o şi tu pe aia….una mai mişto să mai dansăm şi noi că deja ne plictisim…uite…zic io…La radio….aia de-o cântă Chirilă. Este piesă de piesă frate…cât am mai băut pe piesa asta în vamă…eehe… Ce zici, bagi?”. “Mai târziu” i-o taie sec domn’ DJ. “Nu pot să stric acum ritmul”. Petrecăreţul ar mai zice el multe dar se rezumă tot la o expresie a feţei: “…bulangiu dă-l dreacu…”. Aruncă în silă pe consola DJ-ului, 10 lei şi îşi bate obrazul către acesta: “io nu-s scârţar beei…”. Se îndreaptă de mijloc (înţepenise un pic de la stat pe capul omului care freca platanele) şi se aruncă între dansatori. Hmm, parcă au început să se lege vreo două figuri de dans, mai ales aia în care bobinează din mâini şi-şi îndoaie genunchii. “Fetele mă plac, îmi zâmbesc toate” şi se cutremură şi mai tare, plin de aplomb. Este prea ocupat să-şi dea seama că are cămaşa pe jumătate scoasă din pantaloni, ochii roşii de parca a sudat cu o zi înainte, un rânjet tâmp pe faţă (creierul nu-i mai poate procesa şi fluxurile nervoase necesare unei mimici normale a feţei, concomitent cu mişcările groteşti pe care le execută în mod curent) şi pentru moment este pe post de bufon între toţi ceilalţi petrecăreţi.

A mai trecut o oră…pe ringul de dans este încă agitaţie, petrecăreţul nostru vrea să pară neobosit şi acelaşi băiat “freş”. El ar mai vrea însă este la stadiul de întreaga cămaşă out of pantaloni, mai mulţi nasturi descheiaţi lăsându-i “peptul dezgolit” iar cravata… ei bine cravata, în încercarea de a o scoate de la gât, i s-a înţepenit pe cap, atârnată pe o parte. A lăsat-o aşa că era simpatic, ca altfel de ce mai erau fetele alea toate cu zâmbetul până la urechi? Nu?

Deja este către dimineaţă, toată lumea este epuizată, cameramanul se uită iritat la ceas, s-a cam terminat distracţia nu prea mai sunt multe de tras, poate se îndură cineva şi de el şi îi zice că poate să plece. Eroul nostru s-a calmat de ceva timp, şi-a tras sacoul pe el şi îşi mai chinuieşte (încă o dată) ochii deja bleojdiţi de oboseală şi alcool cu fumul unei penultime ţigări. Astăzi, după ce o să tragă un somn din ăla frate cu moartea, când se va trezi o să fie zmeu: “Cine bă, io? Păi frate am băut ics pahare de tărie, igrec pahare de vin…nu mai ţin minte nimic da mi-au zis tovarăşii….am fost cel mai tare p-acolo… să mor în puşcărie dacă nu. Şi l-am pus la punct şi pe fraierul ăla de dj cu muzica aia a lui de c…t. Io să fi fost aduceam nişte lăutari ceva şi după aia…”

Cred că toţi au întâlnit pe la chermeze astfel de specimene ca cel prezentat mai sus şi uneori v-au amuzat iar alteori, dimpotrivă, aţi încercat din răsputeri să vă descotorosiţi de ei. Nu prea există soluţii, petrecăreţul comun este prezent peste tot, nu este pretenţios, consumă orice, se lipeşte instantaneu la orice convorbire….ce să mai comentăm…este un supravieţuitor.

El şi gândacii de bucătărie. 😉